Omul
nu are nevoie de revoluții, ci de mici și profunde evoluții. I-aș da aripi
De la mine, zice un înger
dimineața din mijlocul nopții, sorbind cu poftă un
Ceai
de mușețel galactic, referindu-se la omul său din dotare. Parcă ar bea
Icoane
alb-negru, parcă s-ar uita direct în retina mea, omul îngerului boem.
Mi
s-a spus cândva că există îngeri. Mi s-au dat de sub senin desene
Cuvinte,
vorbe filozofice, cânturi bisericești, gânduri imposibil de străbătut
Dacă
nu ai un înger pe umăr, suflându-ți aer curat în plămâni. Nu e celulă în
Corp
să nu aibă memorie, îngerul e doar un profesor de aducere aminte, pentru
O
nouă promoție bipedă. Între anotimpuri și frunze de ceai din flori sângerii
Totul
e simplu: ”Când legile apără privilegiile
se instaurează tirania” (Simon
Bolivar,
parcă). Doar aici, la oameni. Dincolo, la îngeri, în cuiburi de nori
Omul
se naște precum ploaia venind în maternități din ce în ce mai simple.
După
naștere, fiecare înger devine om, își trăiește propriul pământ și scoate
ierburi
Din
corpul său, din care cresc biserici și aripi pentru lumina din miezul istovit
Al
întunericului. Femeia ta, copilul tău,
prietenii și dușmanii tăi ar putea
Trăi
sub aripile îngerului tău, dacă ei nu ar avea înger, dacă tu ți-ai iubi măcar
Singurul
înger de care ai avut parte. Parcă vine un alt fel de sfârșit al lumii
Parcă
am obosit cu toții, de Sus până jos, din cerul de sus până în cerul de jos
Pe
această planetă suspendată între ceruri, precum un păianjen fixat în firele
Sale
pline cu insecte nevinovate. Pământul mănâncă orice, numai suflete nu.
E
și asta o promisiune, o stare de înger în vacanță. O stare de om îngerat, nu
Ingerat
ca și cum am întoarce iarba pe dos și nu am face-o să fie carnivoră...
Marin Ifrim, 31.07.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu